În urma apelurilor lansate de către GAL Urban Corvinia Hunedoara în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, au fost selectate cinci cereri de finanțare. Beneficiarul este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Hunedoara.

 

I. Intervenția POR 1.1: Reabilitare blocuri sociale

Proiect ”Reabilitare blocuri sociale din municipiul Hunedoara”

Valoarea contractului: 9.380.365,82 lei

Rezultate așteptate: 2 blocuri sociale cu minim 150 locuințe sociale (bloc G9, str. Eliberării – 358 mp și bloc G2, str. Nicolae Bălcescu 580 mp) – în total 938 mp.

 

II. Intervenția POR 3.1: Amenajarea spațiilor disponibile în clădirea fostei Școli Generale Nr. 1 pentru crearea unui Centru de resurse pentru ocupare

Proiect ”Amenajarea unui Centru de resurse pentru ocupare”

Valoarea contractului: 1.679.345,99 lei

Rezultate așteptate: 1 clădire publică renovată, fosta Școală Generală Nr. 1 Hunedoara – 847,80 mp.

 

III. Intervenția POR 5.1: Amenajarea fostei Școli Generale Nr. 10 pentru o gamă variată de servicii sociale și de educație

Proiect ”Amenajarea fostei Școli Generale Nr. 10 din municipiul Hunedoara”

Valoarea contractului: 6.628.754,33 lei

Rezultate așteptate: 1 clădire publică renovată, fosta Școală Generală Nr. 10 Hunedoara – 838 mp.

 

IV. Intervenția POR 7.1: Amenajare spații pentru servirea mesei de prânz, săli after school, reabilitare terenuri de sport, dotare cabinete stomatologice și cabinete medicale

Proiect ”Amenajare spații pentru servirea mesei de prânz, săli ”after school”, reabilitare terenuri de sport, dotare cabinete stomatologice și cabinete medicale în Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială nr. 2. din Municipiul Hunedoara”

Valoarea contractului: 1.066.491,48 lei

Rezultate așteptate: construirea unui teren de sport în curtea școlii Gimnaziale Nr. 2, corp B – 800 mp; amenajare spații pentru servirea mesei de prânz, săli after school, reabilitare terenuri de sport, dotare cabinete stomatologice și cabinete medicale în Școala Gimnazială Nr. 1, corp A și B și Școala Gimnazială Nr. 2 corp B

 

V. Intervenția POR 8.2: Amenajare locuri de joacă, teren de sport

Proiect ”Amenajare spații urbane deschise de recreere și petrecere a timpului liber în Municipiul Hunedoara”

Valoarea contractului 726.941,49 lei

Rezultate așteptate: 4 spații deschise de recreere (curtea fostei Școli Generale din Hășdat; curtea Școlii Gimnaziale Nr. 2, corpul B; între blocurile L1 și L3, strada Batiz; lângă curtea Școlii Gimnaziale Nr. 1 corp A) – 576,53 mp.

 

Lucrările celor cinci proiecte vor trebui finalizate până la data de 31.12.2023.